Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2009
Informare · informare
Cristian Ion Burlacu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Valea Prahovei, uitată de ministrul Udrea”.
La șase luni de la preluarea mandatului de ministru al turismului, doamna Udrea se poate lăuda doar cu o prezență activă... la televizor și în presă. În rest, nu a irosit niciun efort, nu a căutat nicio soluție pentru susținerea efectivă a agenților economici din turism, pentru combaterea efectelor crizei din acest sector atât de important.
Am văzut-o pe doamna Udrea plimbându-se pe bicicletă, am văzut-o îmbrăcând costume populare, am văzut-o vorbind despre promovarea turismului în Bucovina, pe litoral sau în Deltă, dar niciun cuvânt despre Valea Prahovei. Se pare că pe harta de interes a Domniei Sale această zonă lipsește cu desăvârșire, din moment ce nu a catadicsit să-i acorde o minimă atenție, deși este o regiune care aduce un
aport consistent la bugetul de stat, prin miile de turiști care vizitează stațiunile de pe Valea Prahovei.
În condițiile în care această zonă nu este menționată nici măcar în zonele publice de poziție, nu este promovată în acțiunile publice de imagine, ne întrebăm care este poziționarea în strategia privind stimularea turismului și alocarea de resurse.
Dar, de fapt, mă întreb, care strategie, pentru că după jumătate de an de guvernare nu a fost prezentat public niciun document care să arate direcțiile strategice de dezvoltare a turismului în România. Totul se face intuitiv și haotic: dăm tichete de vacanță, pe care ulterior le retragem; promovăm turismul pe litoral, pe malul Mării Negre și Deltă, exact la Sulina, ca și cum oamenii de acolo nu știu ce potențial de dezvoltare au respectivele zone.
Ar fi interesant de văzut dacă există vreo acțiune de promovare a turismului pe litoral în orașele Vaslui sau Baia Mare, pentru a atrage oamenii de acolo să vină la Marea Neagră românească, în loc să opteze pentru un sejur la vecinii bulgari.
Cu alte cuvinte, doamna Udrea a ales să „vândă castraveți grădinarilor”, singura explicație fiind că este metoda cea mai simplă de a-și promova imaginea... personală.
Și am putea chiar să trecem cu o critică majoră peste aceste vanități, dacă acțiunea doamnei ministru ar fi dublată de o strategie coerentă, cu raportări concrete la indicatori și evoluții economice în turism, cu măsuri concrete de stimulare și susținere a agenților economici în acest domeniu, dar realitatea ne arată un adevăr trist: în spatele unei spoieli strălucitoare de imagine, obținută prin cheltuirea unor milioane de euro, nu se află absolut nimic și va veni o vreme când acest nimic se va vedea mai tare decât orice acțiune de imagine a doamnei ministru.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .