Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2015
other
Varol Amet
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Genocidul din 18 mai 1944, o zi neagră în istoria poporului tătar”.
Anul acesta, pe data de 18 mai, s-au împlinit 71 de ani de la teribilul genocid al tătarilor crimeeni, o zi de doliu pentru întreaga etnie, care își amintește cu durere în suflet tragica situație prin care a trecut poporul nostru. Ziua Surghiunului este puternic înrădăcinată în memoria fiecărui tătar, reprezentând momentul în care populația tătară din Crimeea, din ordinul lui Stalin, a fost îmbarcată cu forța în vagoane de tren și deportată în Siberia și în ținuturile pustii ale Uzbekistanului. Întreaga călătorie s-a întins pe o perioadă de 12 zile, cu opriri la două sau trei zile, tătarii fiind supuși unui regim de exterminare în masă. Pe parcursul deplasării au murit mulți bătrâni, copii și bolnavi, din cauza setei, a foametei, frigului, lipsei medicamentelor și asistenței sanitare. Autoritățile sovietice au creat contextul unui motiv plauzibil pentru această exterminare mișelească, catalogând tătarii crimeeni drept trădători de țară, dușmani ai patriei, hoți și colaboratori ai Germaniei, astfel asigurându-se că toate aceste acuze aduse la adresa lor vor fi suficient de persuasive pentru a determina populația locală să nu intervină în ajutorarea acestora.
În memoria victimelor genocidului crimeean, dar și a actualei situații tensionate dintre Crimeea și Rusia, sâmbătă, 16 mai, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat în exclusivitate un marș comemorativ, dorind totodată să-și exprime dezaprobarea cu privire la anexarea ilegală a peninsulei de către forțele ruse. La marșul organizat de către UDTTMR și autorizat de către autoritățile române au participat aproximativ 2.000 de membri ai comunității tătare din județele Constanța și Tulcea. Marșul a urmat traseul Gara Constanța – Bulevardul Ferdinand – Bulevardul Tomis – Prefectura Constanța. Pe parcurs, s-au făcut două opriri, la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța. După finalizarea marșului, în fața Prefecturii Constanța a fost ținut un scurt ceremonial religios în memoria victimelor genocidului, iar organizatorii au depus tot aici o scrisoare de mulțumire adresată Guvernului român pentru drepturile de care tătarii se bucură în România.
Vă mulțumesc.
Deputat minorități, Amet Varol.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.