Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2013
Declarații politice
Sorin Constantin Stragea
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Modificarea Statutului – o necesitate pentru un Parlament eficient”.
Pentru noi, parlamentarii cu experiența unui mandat precedent, a fost evidentă necesitatea modificării Statutului deputaților și senatorilor, pentru a răspunde necesităților obiective de eficientizare a activității noastre, pentru accelerarea procedurilor parlamentare în acord cu nevoile actuale ale societății cu privire la drepturile și obligațiile deputaților și senatorilor vizavi de responsabilitățile care ne revin.
Totodată, aceste modificări au rolul de a păstra principiul asigurării unui cadru legal previzibil, unitar și stabil.
Experiența parlamentară a mandatului anterior arată evidenta necesitate a reglementării Codului de conduită al deputaților și senatorilor, a reglementărilor privind participarea noastră la activități legate de Uniunea Europeană, stabilirea cazurilor de încetare a mandatului de senator sau de deputat ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate, sancționarea celui aflat în conflict de interese, circumstanțierea situației în care se găsesc cei care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte ori a celor care pierd sprijinul politic al acestuia.
Este importantă instituirea controlului parlamentar asupra activității Guvernului în domeniul afacerilor europene, precum și punerea în aplicare și reglementarea internă a principiului democrației participative, prevăzut la art. 10 al Tratatului privind Uniunea Europeană, dând posibilitatea parlamentarilor de a participa la dialogul politic cu instituțiile Uniunii Europene, conform art. 12 al Tratatului privind Uniunea Europeană.
Totodată, pentru prima oară se reglementează situația părăsirii de către un senator sau deputat a grupului parlamentar din care face parte, aceștia devenind deputați sau senatori neafiliați, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar, fiind statuat faptul că nu mai pot fi constituite alte grupuri parlamentare.
În materia conflictului de interese, trebuia prevăzută sancțiunea celui aflat în conflict de interese constatat prin raportul Agenției Naționale de Integritate, rămas definitiv prin neatacare sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, aceasta fiind de interzicere de a participa la lucrările Camerei din care face parte pe o perioadă de până la șase luni, fără a putea beneficia, pe această perioadă, de drepturile bănești și materiale aferente.
Modificările referitoare la incompatibilități urmăresc, evident, asigurarea previzibilității normelor legale, dar și schimbarea modului de abordare legislativă a acestui subiect, fiind acum explicit tratate cazurile de încetare a mandatului de deputat sau senator ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate, pe de o parte, precum și tratarea în detaliu a procedurii parlamentare aplicabile situațiilor în care se constată existența unei astfel de stări.