Constantin Adăscăliței

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se vrea mai degrabă a fi o intervenție la Strategia națională de sănătate 2014–2020, știind că în luna decembrie Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică Strategia națională pentru această perioadă, respectând astfel un angajament asumat prin Programul Uniunii Social-Liberale, dar și în fața Comisiei Europene.

Evenimentul a stârnit interes în rândul tuturor actorilor implicați și mă bucur că a ajuns și în teritoriu, unde prefecturile au organizat dezbateri prin intermediul grupurilor de dialog social. La discuții în teritoriu au participat medici, asociații profesionale și organizații nonguvernamentale, manageri de instituții sanitare, dar și autorități care au rolul de a duce concluziile la nivelul actului legislativ.

Scopul acestei strategii este, fără doar și poate, îmbunătățirea stării de sănătate a românilor, iar acest lucru înseamnă o creștere a calității vieții tuturor cetățenilor.

Guvernul Uniunii Social-Liberale propune o abordare multianuală, pe trei direcții strategice: sănătatea publică, pe de o parte, serviciile medicale, pe de altă parte, și îmbunătățirea capacității instituționale la toate nivelurile.

Una dintre prioritățile prezentate în Strategia de sănătate este prevenția, ce se regăsește în toate componentele acesteia.

În demersul de astăzi îmi permit să subliniez câteva aspecte care au rezultat din experiența administrativă cu medicii din județul Iași, dar și din audiențele teritoriale pe care le-am susținut ca parlamentar. Am prezentat în trecut statistici care demonstrau punctele slabe ale sistemului sanitar românesc, în primul rând din cauza subfinanțării, cu mult sub media europeană. În același document am constatat că unul dintre punctele forte ale sistemului românesc este chiar resursa umană, bine pregătită, de altfel, și dedicată profesiei, în ciuda acelorași lipsuri financiare.

În condițiile unor bugete limitate, este firesc ca Strategia românească de sănătate să își propună utilizarea eficientă a resurselor. Din cauza supraaglomerării spitalelor și a costurilor mari pe care le presupune tratamentul ambulatoriu trebuie să avem o maximă atenție pe toate etapele așa-numite de „pre-spital”. Abordarea propusă astfel este de a conferi tratamentului spitalicesc caracterul de urgență în cadrul serviciilor medicale publice.

Asta înseamnă încurajarea serviciilor medicale de la baza piramidei instituționale, respectiv medicina primară, policlinici și cabinetele de medicină de familie.

Medicina de familie este practicată în țara noastră de aproximativ 14.000 de medici, cu o răspândire mai largă în mediul urban și pe zone de concentrare demografică, dar rarefiată în mediul rural. La această oră sunt numeroase localități în țara noastră unde nu există medic de familie, lucru care îngreunează accesul populației la sănătate și complică actul medical în ansamblul său.