Trifon Belacurencu

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică poartă titlul „Revenirea Dobrogei la România”.

Ziua de 14 noiembrie reprezintă o dată cu mare semnificație istorică pentru toți românii și, mai ales, pentru locuitorii Dobrogei. Am luat cuvântul astăzi pentru a comemora această dată istorică fără de care nu ne-am putea închipui făurirea României moderne.

Pe 14 noiembrie 1878, în contextul aplicării prevederilor Tratatului de la Berlin, autoritățile de la București preiau oficial administrația teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră.

Tratatul de la Berlin reprezintă momentul istoric în care România a obținut independența pe plan internațional, în urma Războiului ruso-turc din 1877–1878.

Obținerea independenței și unirea Dobrogei cu România nu au fost ușoare și au fost obținute mai ales prin jertfa bravilor noștri soldați, care au câștigat luptele de la Plevna și Grivița, dar și prin eforturile diplomatice ale oficialităților române.

Efortul diplomatic de recunoaștere a independenței României a început chiar înainte de începerea războiului, prin negocierile pe care le-am avut cu Rusia țaristă.

Totuși, aceste negocieri nu au fost suficiente, deoarece, în epocă, toate cele șapte mari puteri europene trebuiau să accepte modificările teritoriale.

La 3 martie 1878 a fost semnat la San Stefano un tratat de pace prin care independența României a fost recunoscută de Imperiul Otoman, însă România a fost obligată să cedeze Rusiei Basarabia de Sud, dar a primit Dobrogea, conform art. 19. Marile puteri nu au fost satisfăcute de acest tratat, prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz, cerând și obținând o revizuire, prin Tratatul de la Berlin, la Congresul de la Berlin din 1878.

Astfel că, în iulie 1878, a fost semnat Tratatul de la Berlin, ale cărui prevederi au fost influențate decisiv de cancelarul german Otto von Bismark, care a dat dovadă de abilitate diplomatică deosebită.

Principalele prevederi ale tratatului au fost următoarele: – România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente. Ca stat care se bucura de independență deplină, România putea să-și înfăptuiască nestingherită politica externă și internă;

– îi erau recunoscute României: Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor;

– se recunoștea independența Serbiei, Muntenegrului și României, conform Tratatului de pace de la San Stefano, cu condiția acordării drepturilor de cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină; – județele Cahul, Ismail și Bolgrad erau încorporate din nou Rusiei țariste;

– Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia și Herțegovina, Anglia lua Insula Cipru, în urma unei înțelegeri cu Turcia;

– se creau condițiile pentru desăvârșirea unității naționale de stat prin unirea celorlalte teritorii românești aflate sub dominație străină: Transilvania și fragmentele Moldovei (Bucovina și Basarabia țaristă).