Mihail Hărdău

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică se intitulează „Despre inginerii de suflete sau subfinanțarea cercetării științifice”.

Declarația mea politică de astăzi se înscrie mai puțin în sfera politicului, cât mai cu seamă în sfera cercetării științifice, reprezentând, totodată, și un omagiu adus Societății Politehnice din România, care a aniversat recent 130 de ani de la înființare.

Fără a cădea în patima mitologizării inginerului, specifică regimului de tristă amintire, trebuie să reamintesc că inginerul, destul de răspândit ca specie și printre colegii din Parlament – 158 de ingineri, dintr-un total de 471 de parlamentari –, respectiv printre membrii Guvernului – 17 ingineri, dintr-un total de 53 de miniștri și secretari de stat –, se opune frecvent retoricii facile și conjuncturale printr-un spirit practic și aplicat. Se spune că omul rațional se adaptează la lume, în timp ce omul irațional se încăpățânează în încercarea de a-și adapta lumea la sine, astfel că orice progres depinde, în esență, de omul irațional. Eu însumi vreau să cred că fac parte din tagma „încăpățânaților”, inginer de profesie, animat fiind de dorința constantă de creație științifică și tehnică, de folosire a ingineriei ca mijloc și viziune de dezvoltare economică și socială durabilă.

Societatea Politehnică din România a sărbătorit în această săptămână 130 de ani de la înființarea sa, în 6/18 decembrie 1881, în sala de așteptare din Gara de Nord, sub președinția colonelului-inginer Ștefan Fălcoianu, director general al Căilor Ferate Române. În cadrul ședinței inaugurale, 34 de membri fondatori l-au desemnat ca președinte pe inginerul-inspector general Dimitrie Frunză, fostul director al construcției liniei ferate Buzău – Mărășești, prima linie de cale ferată românească și evenimentul catalizator care a stat la baza ideii unei Societăți Politehnice. Printre membrii săi de început se numără figuri proeminente cum ar fi: Spiru Haret, Nicolae Dabija, Anghel Saligny sau Aurel Vlaicu, pentru a mă limita la câteva personalități.

Prin decret regal, la 25 ianuarie 1882, Societatea Politehnică este recunoscută de utilitate publică, iar prin legea promulgată la 9 martie 1883 este declarată persoană morală și juridică. Cu sediul în aceeași clădire impunătoare de pe Calea Victoriei, inaugurată în 1928, Societatea Politehnică și-a adus contribuția legislativă semnificativă la elaborarea Legii corpului tehnic, a Legii pentru păstrarea titlului de inginer, respectiv la înființarea Colegiului Inginerilor, garantând astfel titlul și exercitarea profesiunii de inginer.

Importanța științifică, tehnică, de dezvoltare economică și socială a domeniului ingineriei a fost consfințită simbolic în anul 2000, prin Hotărârea Guvernului ce instituie Ziua inginerului român în data de 14 septembrie. Această recunoaștere a tehnicii românești, mai mult simbolică, în esență, trebuie dublată și de o recunoaștere materială, în condițiile în care numai prin dezvoltare și investiții în creația tehnică putem pronunța cuvintele „progres” și „propășire generală națională” fără a cădea în vacuitatea marilor discursuri, meteahna multor politicieni de astăzi.