Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2018
procedural · adoptat tacit
Gabi Ionașcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12–13
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Declarația politică a subsemnatului, senator Gabi Ionașcu, din Circumscripția nr. 23 Ialomița, membru al Partidului Mișcarea Populară, este intitulată „Amânarea construirii autostrăzii A8, Târgu-Mureș–Iași, Autostrada Unirii, o premeditare pentru condamnarea la sărăcie a regiunii
istorice Moldova sau un act de incompetență al guvernării României”.
Proiectul autostrăzii Târgu-Mureș–Iași a început în 2007, dar de atunci până în prezent nu s-a făcut nimic; s-au refăcut numeroase studii de fezabilitate, pentru care s-au cheltuit zeci de milioane de lei. În prezent, tot la stadiul de studiu de fezabilitate se află proiectul, fără să se fi făcut niciun pas concret în realizarea autostrăzii.
Din 2007, de când s-a dat startul construirii infrastructurii mari, nu numai că nu s-a construit niciun metru de autostradă în Moldova, dar nu există în acest moment nici măcar contracte încheiate pentru refacerea studiilor de fezabilitate. Mai grav, nu sunt nici măcar fixate date clare pentru licitarea acestor contracte.
Pentru autostrada A8, Târgu-Mureș–Iași, care ar lega Moldova de rutele europene, au fost anulate până acum două studii de fezabilitate, situația la momentul de față fiind tot la punctul zero după 11 ani, mai exact din 2007. Pentru autostrada A7 – sau drum expres, Guvernul încă nu s-a decis asupra categoriei – au fost amânate licitațiile pentru studiile de fezabilitate de 16 ori în cinci ani, se arată într-un comunicat emis de două asociații civice – „Împreună pentru A8” și „Moldova vrea autostradă”.
Un proiect de lege care obligă Ministerul Transporturilor să construiască autostrada Târgu-Mureș–Iași a fost depus la Camera Deputaților. Proiectul, care prevede realizarea investiției din credite externe și fonduri europene în termen de patru ani de la intrarea în vigoare a legii, a fost adoptat tacit de Senat la finalul anului trecut și de atunci este blocat la comisiile Camerei Deputaților.
În ultimii ani au avut loc numeroase manifestații pentru construirea de autostrăzi, majoritatea sub sloganul „Vrem autostradă, nu penali”.
Fără infrastructura care să lege estul de vestul și sudul țării, Moldova este condamnată la subdezvoltare economică. În anul centenar, una dintre provinciile istorice ale României concurează la ultimele locuri în clasamentele Uniunii Europene în ceea ce privește dezvoltarea economică a regiunilor. Lipsită de infrastructură de transport care să-i permită să devină atractivă pentru investițiile generatoare de locuri de muncă și dezvoltare economică, Moldova este văduvită și de forța de muncă, atât cât a mai rămas în România.
În 2016, guvernul tehnocratului Cioloș a aprobat o ordonanță halucinantă prin care se... prin care cei care își relocau locul de muncă la mai mult de 50 de km de localitatea de domiciliu pentru a se angaja primeau prime în valoare de 12.500 de lei. Gândită ca o măsură de stimulare a mobilității forței de muncă, ordonanța a dus la migrarea masivă a muncitorilor calificați către vestul țării. Noul El Dorado din Ardeal este atractiv datorită apropierii de infrastructura Ungariei, care permite acces facil către țările Uniunii Europene. Numai că relocarea forței de muncă din Moldova spre Ardeal se face în mare parte către industria de lohn tehnologic, industrie care migrează după salariile mici.