Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Dumitriu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Privatizarea și guvernarea de dreapta”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Privatizarea, unul din jafurile naționale prin care proprietatea de stat, rezultat al osârdiei depuse de întregi generații prin care statul comunist a ridicat combinate, fabrici, baraje, canale, școli, grădinițe, s-a făcut pe baza anticomunismului primitiv, esențialmente ipocrit, promovat exact de cei care profitaseră din plin de comunism. Propaganda de tip bolșevic folosită cu brio de noii ștabi ai României prin negarea a tot ceea ce realizase statul socialist în plan economic a creat climatul necesar furtului cu acte în regulă.
Dacă industria românească se reducea la un morman de fiare vechi, era normal ca nimeni să nu se mai întrebe de ce se vindeau pe nimic nu numai întreprinderi neperformante, ci și întreprinderi care cu un mic efort de modernizare ar fi putut rivaliza rapid cu cele din Occident.
Privatizate pe sume infime, fabricile comuniste au fost vânate rând pe rând pentru terenurile de sub ele: prețul pentru fiecare metru pătrat „a explodat” după demolarea clădirilor.
Procedeele folosite de AVAS sunt simple.
1. Segmentarea fluxului tehnologic prin împărțirea în întreprinderi mai mici cu management propriu, directori proprii cu salarii de sute de milioane, cu consilii de administrație proprii formate din persoane care nu erau interesate de bunul mers al unității, ci de indemnizațiile primite, procentual, din retribuția directorului.
## Exemple:
2. Privatizarea pe module, cu sprijinul firmelor-căpușă care aparțineau celor din administrația unităților sau sindicaliștilor.
a) Uzinele „Republica” (9.800 salariați) a căror privatizare s-a făcut în anul 2003 cu 1,9 milioane de euro, producea țevi petroliere, având o suprafață de 30 de hectare, în prezent metrul pătrat a ajuns la 1.000 euro.
b) Uzinele „Semănătoarea” au fost privatizate în anul 2000 cu 1,1 milioane euro, cu o suprafață de 43 de hectare, acum costă 1.200 euro metrul pătrat.
c) Uzinele „Tractorul” Brașov, privatizate în anul 2007 cu 77 milioane de euro, în suprafață de 121 hectare, pe suprafața căreia se ridică un proiect imobiliar de 800 milioane de euro.
d) „Aro” Câmpulung, privatizată cu 150.000 de euro, valorificată pe bucăți cu 3 milioane euro.
În județul Iași, de aceleași tratamente s-au „bucurat” Uzina de Fibre Sintetice, Uzina Metalurgică Nicolina, CUG, Fabrica de Ulei „Unirea” și, mai nou, Fabrica de Antibiotice. În locul lor se construiesc spații comerciale, blocuri și clădiri pentru birouri.
Guvernanții aduși la putere de președintele Băsescu, prin Alianța PNL-PD, continuă jaful cu privatizarea întreprinderilor românești, fabricile din țară dispărând una după alta, și se plâng că importurile sunt mai mari decât exporturile, că se consumă mai mult decât se produce. O miză majoră este falimentarea industriei de apărare și în mod deosebit a Uzinei Mecanice București, producătoare de tancuri.