Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 martie 2010
Declarații politice · adoptat
Mircea Lubanovici
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi deputați,
Fiind un român din diaspora, am locuit mulți ani în Statele Unite ale Americii – care constituie și rămân un model de toleranță în domeniul respectării drepturilor omului și de respectare a libertăților religioase ale cetățenilor –, am fost inspirat să promovez două inițiative legislative. Una dintre acestea declară ca sărbătoare legală și zi nelucrătoare Ziua Românilor de Pretutindeni, instituită prin Legea nr. 299/2007, și conferă importanța cuvenită milioanelor de români din afara României în conștiința românilor din interiorul granițelor țării.
Se acordă, astfel, recunoașterea legislativă corespunzătoare rolului însemnat al românilor din diaspora la progresul României, atât prin contribuția lor la păstrarea și dezvoltarea tradițiilor culturale, dar și prin banii trimiși rudelor din țară‚ care stabilizează de ani buni balanța de plăți a țăriimamă!
Promovarea celei de-a doua inițiative legislative, care instituie „Ziua Națională a Rugăciunii” ca sărbătoare legală nelucrătoare, este menită să consacre o zi specială din an apropierii de Dumnezeu prin rugăciune, reamintind tuturor că, prin însăși etnogeneza sa, poporul român se declară un popor creștin, primind mesajul Evangheliei de la Sfântul Apostol Andrei – „Cel dintâi chemat dintre Apostoli”.
În această zi dedicată lui Dumnezeu, toți credincioșii români se vor putea uni prin puterea rugăciunii înaintea lui Dumnezeu, indiferent de religia, confesiunea sau denominația creștină căreia îi aparțin, conform îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte lucruri vi se vor adăuga vouă!” – (Matei, VI, 33).
Trebuie să precizez că alte țări din Uniunea Europeană au mai multe sărbători legale libere decât România: astfel, Slovacia are 15, iar Malta și Spania 14. În același context, se cuvine menționat și faptul că-n cererea de reexaminare a primei forme a Legii nr. 202/2008, venită la promulgare, președintele Băsescu a subliniat că trebuie să țină cont de faptul că „românii beneficiază de cele mai puține zile de sărbătoare legală cu însemnătate spirituală”!
Totodată, vă invit pe această cale, stimați colegi deputați, să participați împreună cu mine, în calitate de coinițiatori, la aceste inițiative legislative de natură să-i apropie pe românii din țară de românii din diaspora și să ne apropie pe toți de Dumnezeu.
Dumnezeu să-i lumineze pe toți românii și pe noi, cei care decidem soarta țării și a poporului nostru în spiritul credinței în Hristos și în Dumnezeu, pentru a se împlini cuvintele Bibliei: „Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și îi voi tămădui țara.” (Cartea a 2-a a Cronicilor 7:14)
Vă mulțumesc.