Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 februarie 2008
other · respins
Pete Ștefan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Desigur, domnul senator Gheorghe Flutur cunoaște foarte bine problemele agriculturii ca fost ministru al agriculturii, și cunoaște foarte bine și problemele interne care apar datorită unei astfel de inițiative legislative. Eu ceea ce aș dori să spun legat de această inițiativă legislativă este faptul că, în primul rând, în forma actuală în care este adoptată de comisie sau prezentată în fața Senatului, în viziunea mea, această inițiativă dacă devine lege nu se poate aplica. Nu se poate aplica din mai multe considerente și nu aș vrea acum să mă opresc acum la partea tehnică, au vorbit alți colegi despre acest lucru. Acest sistem încă nu este construit, nu sunt puse la punct nici verificarea, nici controlul acestui sistem, dar nu este legiferată nici problema sancțiunilor. Nu știm cum va fi urmărită această cantitate, nu știm cum va fi controlată această cantitate, pentru că, totuși, prin această inițiativă de bună-credință se dorește ca aceste cantități de motorină să fie utilizate numai în agricultură, ceea ce înseamnă și un
control sever, nu înseamnă doar o simplă colorare a acestui produs.
Dar ceea ce aș vrea să vă spun foarte pe scurt este și faptul că, dacă am face un calcul vizavi de subvențiile care se acordă în actualul sistem de subvenții în agricultură și pe partea de motorină, am ajunge la concluzia că, în final, acești 21 de euro reprezintă o sumă mai mică față de ceea ce se acordă astăzi prin sistemul de subvenții, care nu este prin reducerea accizelor, ci prin alte metode susținute, cupoane și așa mai departe.
Eu consider că nu ar fi un progres pentru agricultori dacă am reduce nivelul subvenției prin aplicarea acestei prevederi din actualul proiect, pentru că dacă ar rămâne sistemul actual, ei beneficiază de o sumă mai mare. Nefiind încă construit acest sistem de control și de sancțiuni prin lege, eu spun că nu se poate aplica.
Nu aș vrea să mă opresc acum și asupra efortului bugetar care se ridică totuși la sute de milioane de euro, pentru că poate, astăzi, dacă am vota toate legile care se referă la bugetul anului 2008, deja ar mai trebui să avem încă un buget ca să putem acoperi aceste lucruri, dar eu consider că, repet, nu se poate aplica așa, ori trebuie corectată această lege, ori trebuie respinsă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.