Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru Pereș
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Din câte îmi aduc aminte, solicitarea făcută de liderul grupului sau de președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a fost: o consultare între liderii grupurilor politice din Senat.
Din păcate, acest lucru nu a avut loc și, acum, fără supărare, domnule președinte, iar ați încălcat regulamentul, în sensul că ați dat posibilitatea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC să se manifeste. De fapt, în acest moment, emoțiile unei noi moțiuni simple au dat posibilitatea petrecerii unor lucruri despre care eu credem că în Senatul României nu vor mai avea loc, respectiv această nominalizare făcută de domnul senator Sârbu.
Sigur, aceste lucruri sunt publice și se publică și pe site, inclusiv aceste voturi pe care le dăm pe anumite articole, pe proiecte de lege sau pe propuneri legislative.
Pe de altă parte, colegii nu pot fi acuzați pentru un vot dat. Dumneavoastră v-ați canalizat toată atenția și intervenția spre Grupul parlamentar al senatorilor independenți și spre
unele lucruri care s-au spus în Senat în urmă cu aproximativ o săptămână și jumătate.
## Domnule președinte,
Suntem la art. 6 dintr-un proiect de lege care are 201 articole. Suntem în faza de discutare a unor lucruri care „încălzesc”, de fapt, și ne dau posibilitatea de a intra mai adânc în corpul legii. A fi acuzați acum că, de fapt, am votat împotriva unor principii pe care PSD-ul și, probabil, PNL-ul și le-au pus în gând, iar prin amendamente au încercat să aducă îmbunătățiri proiectului de lege în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a Senatului, mi se pare prematur.
Sigur, avem în față 201 articole din acest proiect de lege. Avem peste 100 de amendamente pe care trebuie să le dezbatem, unele poate că vor trece, unele poate că nu vor trece, vom vedea, dar a face de acum, din acest moment, niște caracterizări atât colegilor din Grupul parlamentar al senatorilor independenți, cât și ai Partidului Democrat Liberal mi se pare totuși prematur.
Eu cred că acuzațiile aduse de domnul senator Sârbu și de colegii din Partidul Social Democrat sunt nefondate. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.