Camelia Gavrilă

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Domnule deputat Movilă,

Subiect seducător, cu impact evident asupra electoratului. Poate genera dezbateri, dă sentimentul acela de sensibilitate față de problematica elevilor, a copiilor.

Realitatea trebuie să o vedem și în context, să ne gândim și la investițiile și preocuparea pentru sănătate și pentru acest domeniu extrem de important, pe care noi am dovedit-o deja, pentru că a devenit puțin obiect de dispută politică, dincolo de faptul că ar trebui să fie un obiect de dezbatere pe un subiect extrem de important.

O a doua chestiune este că de multe ori administrațiile locale găsesc soluții foarte bune. Și, personal, ca inspector general, am văzut cabinete medicale școlare bine dotate, cu o relație foarte bună între primărie sau consiliu local sau aceste structuri. În cazul orașelor mari, care coordonează cabinetele școlare, sunt dotări la nivel de calculatoare, dotări în ceea ce privește intervențiile de urgență și așa mai departe.

Iar problema educației pentru sănătate, problema educației pentru o nutriție corectă, împotriva obezității

sau alte chestiuni care sunt legate de acestea... În niciun caz nu le va face medicul, pentru că nu-l transformăm pe medic într-un etern educator, care poate rezolva toate problemele. Sunt chestiuni care se reglementează și prin discipline de tipul dirigenție, și prin consiliere școlară, și prin biologie, și prin invitarea specialiștilor, efectiv, în acest sens.

Pe de altă parte, problema medicinii școlare rămâne. Eu cred că ar trebui abordată cu mai multă, știu eu, nu neapărat seriozitate, pentru că responsabilitatea există. Ar trebui găsită o abordare, să spunem, sistemică, în așa fel încât și finanțarea, și numărul de medici în cabinetele școlare, și numărul de asistente medicale, și problema asistenței stomatologice ar trebui cumva gândită, pentru că, de multe ori, într-adevăr, finanțările limitate sau inegale, așa cum au fost semnalate, pot duce la abordări inegale.

Mai sunt chestiuni care înseamnă intervenții de urgență, cazuri ce se petrec în școli. Și, dacă se întâmplă în oraș, sigur că este mai rapidă intervenția. Ce facem când întâmplările acestea nefaste, problemele de sănătate majore sunt undeva în adâncul județelor și atunci medicul din apropiere ar putea interveni cu mai multă promptitudine?

Deci cumva realitatea este la mijloc și nu cred că medicina școlară merită a fi politizată. Ea trebuie să fie rezolvată printr-o abordare mai degrabă transpartinică decât prin povești din acestea, care iau doar partea negativă, fără să arate progresele făcute totuși.