Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2022
Declarații politice · adoptat
Cătălin-Zamfir Manea
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc. Domnule președinte, Stimați colegi,
Duminică-dimineață, la Turda, din județul Cluj, șase persoane de etnie romă – doi adulți și patru copii – au murit într-un incendiu groaznic.
Tragedia de la Turda nu este singulară. În aceeași zi de duminică, în localitatea Târnăveni, din județul Mureș, pe strada Avram Iancu, șapte familii și peste 25 de copii au rămas pe drumuri, în urma unui incendiu similar.
Vă reamintesc că anul trecut, în luna ianuarie, la Miercurea-Ciuc, peste 20 de case ale romilor s-au făcut
scrum, tragedie în urma căreia peste 150 de cetățeni români de etnie romă au rămas pe drumuri.
Stimați colegi, este o realitate cruntă care ne arată tuturor nepăsarea autorităților locale. Toți acești oameni necăjiți s-au încălzit cu ceea ce au avut la îndemână și au folosit sobe improvizate. Unii au murit, alții au rămas pe drumuri. Sute de romi din Turda trăiesc în condiții mizere.
De aceea, domnule primar al municipiului Turda și domnilor consilieri locali din Turda, duminică-dimineață, patru copii, cu vârste între 4 și 10 ani, nu au mai apucat să se bucure de viață, murind din cauza sărăciei, din cauza prostiei voastre, din cauza rasismului pe care îl practicați și din cauza mentalității bolnave pe care o aveți.*
Este prea mult. Ajunge!
Vă anunț pe această cale că voi sesiza instanța de judecată. Trebuie să răspundeți pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituția României!*