Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2015
procedural · respins
Marin Burlea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
După părerea mea, alimentația deprinsă în perioada copilăriei are rezonanță infinit mai mare decât, să spunem, în studenție sau, poate, și mai târziu, cu atât mai mult. Cred eu că, dacă se introduce o disciplină de alimentație rațională în școală, nu poate fi decât un beneficiu.
Nu vreau să influențez în niciun mod decizia, dar trebuie să știm un lucru: am avut în subordine medicina școlară din municipiul Iași. Am discutat în toate școlile importante din Iași acest subiect. Copiii sunt extrem de interesați și extrem de receptivi. În egală măsură, trebuie să vă spun un amănunt pe care l-am spus azi la Comisia pentru învățământ, și anume că studii recente, efectuate pe multe mii de copii din România, relevă faptul că peste 50% din copiii români sunt supraponderali, iar, din aceștia, jumătate sunt obezi.
Este o chestiune națională. Este o problemă care trebuie să ne intereseze absolut pe toți: dacă se introduce o disciplină în școală și se învață că femeia gravidă nu trebuie să-și dubleze greutatea în timpul sarcinii, că alimentația la sân trebuie să fie esențială și, dacă vreți, ca o regulă de aur a vieții, în felul acesta, că folosind alimentele care trebuie evităm producerea excesivă de adipocite, celulele care răspund de obezitate, în acest mod putem crea generații de copii sănătoși.
Eu cred că această lege, împreună cu introducerea a încă unei ore sau poate două de educație fizică, poate fi o speranță că noi punem umărul la crearea unor generații de copii și de adulți sănătoși.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.