Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2018
other · adoptat
Gabriela Crețu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Este cel mai important pachet anual, care vizează coordonarea acțiunilor fiecărui stat membru și guvernanța economică la nivelul Uniunii Europene.
În cadrul analizei pe care am făcut-o pe toate documentele, am constatat, cu bucurie, că România nu face parte din categoria statelor pentru care se face analiza aprofundată sau care au intrat în procedură de dezechilibru macroeconomic.
Însă atragem atenția că analiza Comisiei Europene este extrem de optimistă și, deși recunoaște, nu ia în considerare destul de serios creșterea decalajelor dintre veniturile minime și cele maxime, precum și a decalajelor dintre regiunile europene periferice și cele mai dezvoltate, din centrul și vestul Europei.
Salutăm că în analiza anuală a creșterii se recunoaște nevoia de sisteme fiscale eficiente și echitabile pentru a asigura finanțarea sustenabilă și, mai ales, pentru a inversa actuala tendință în care capitalul este impozitat din ce în ce mai puțin.
Reamintim, de asemenea, că statele membre dispun de pârghii fiscale limitate pentru a implementa reformele structurale sustenabile și favorabile creșterii, în timp ce unele dintre statele membre ale Uniunii Europene au în continuare surplusuri foarte mari, care dezechilibrează piața internă.
Reamintim, de asemenea, importanța investițiilor publice pentru stimularea și favorizarea investițiilor în Uniunea Europeană și faptul că e nevoie de un mecanism fiscal suplimentar, în plus față de cel existent, adică fondurile de coeziune, fondurile structurale, astfel încât atât ajutorarea țărilor care nu sunt încă în zona euro, cât și reducerea decalajelor să nu ducă la diminuarea fondurilor existente actualmente, dar să stimuleze convergența mai rapidă.
Subliniem, de asemenea, importanța creșterii salariale la nivelul Uniunii Europene, pentru a stimula consumul privat ca principal motor al creșterii, și reamintim temele care ne privesc ca țară:
– moneda euro nu e monedă unică, e monedă comună și, drept urmare, funcționează ca un fel de burete și absoarbe plusvaloarea dinspre țările mai puțin dezvoltate, ca noi, spre țările centrale;
– că se utilizează indicatorii naționali pentru a se face analiză europeană, în timp ce pe piața unică, de fapt, se desfășoară 75% din tranzacții, adică pe o piață fără granițe.
Și propunem, de asemenea, reforma Pactului de stabilitate și creștere, pentru a-i îmbunătăți flexibilitatea și eficiența, astfel încât să se ia în considerare și balanța de plăți, nu doar cele trei criterii actuale. Pentru că, de fapt, balanța de plăți pune în evidență diferențele dintre țările care au depășit cu ușurință crizele și cele care au suportat cele mai grele efecte, nu inflația sau deficitul bugetar.
Drept urmare, vă supunem spre aprobare o opinie – am prezentat numai câteva idei foarte generale – pe care să o trimitem Comisiei Europene ca urmare a analizei pachetului privind semestrul european 2018.