Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 octombrie 2010
procedural · respins
Miron Tudor Mitrea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Este o chestiune pe care am mai discutat-o de la acest microfon.
Un proiect de lege trebuie să obțină numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, dacă nu a obținut numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, este considerat respins. Aceasta este o cutumă veche și este în toate regulamentele pe care le-a avut vreodată Senatul.
Singura chestiune care ne creează o problemă este modificarea greșită, în anul 2003, a unui articol din Constituție, care spune că „ordonanța de urgență se adoptă sau se respinge prin lege”. A fost o noutate introdusă la momentul respectiv, o noutate nefericită, pentru că aceasta a făcut ca ordonanța de urgență a Guvernului care nu primește voturile de trecere și care, în mod normal, este respinsă, să rămână să fie revotată după aceea. Cred că la acest lucru se referă domnul senator Dumitru, la acea procedură în care trebuie să ai neapărat voturi și pentru respingere. Este un articol greșit din Constituție. Orice proiect de lege care nu primește numărul de voturi necesare este respins.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.