Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2020
other
Ion Marcel Ciolacu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
**:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Eu chiar sunt încântat că domnul Orban este în Parlamentul României. Am crezut că a uitat de unde a plecat. După două mandate în cadrul acestei instituții fundamentale a statului român, mă bucur că și-a adus aminte și că s-a prezentat. Pentru că acum câteva zile sau, mai nou, acum o săptămână spunea că Parlamentul nu funcționează.
Funcționăm. Și am funcționat tot timpul, inclusiv colegii de la PNL* au funcționat. Online, bineînțeles.
A plecat din acest Parlament, care acum este hulit și arătat cu degetul de actualul Președinte al României, dar acest Parlament a rezolvat mult și foarte multe din problemele legislative ale acestor guverne conduse de Partidul Național Liberal.
Ultima aventură, dacă țineți bine minte, este de săptămâna trecută, când a venit cu acel proiect de stare de alertă care era făcut într-o manieră de proastă calitate și de batjocură.*
Dar s-a refăcut acest proiect de act normativ în Parlament.
Dar ceea ce nu poate face Parlamentul – nu poate interveni peste ordinele semnate de miniștrii Guvernului PNL. Domnule Orban,
Ordinul comun nr. 1.731/832 al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri împreună cu ministrul sănătății prevede la anexa nr. 3, primul punct: „Hotelierii...”. Așa începe.