Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2011
procedural · retras
Florina Ruxandra Jipa
Aprobarea programului de lucru cu modificări
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Eu cred că discuțiile de până acum au fost cu totul sterile. Că au fost 5 în sală, că au fost 7, că n-au fost, că a fost cvorum, nu are nicio importanță.
Eu vă întreb altceva pe dumneavoastră, care doriți să schimbați o regulă în timpul jocului. De ce din 2008, de când au fost desemnați acești oameni pentru Curtea de Conturi, nimeni nu a făcut nicio sesizare că s-ar fi încălcat anumite lucruri, că s-ar fi cerut o modificare în Monitorul Oficial?
În aceste condiții, nu are nicio importanță ceea ce stabilește o comisie și dacă ar fi fost în cvorum, cu atât mai mult în plen, iar nu are nicio importanță. S-a înscris cineva în fals împotriva a ceea ce s-a petrecut la Monitorul Oficial, pe care-l invocați? După umila mea părere, știu că nu s-a înscris nimeni în fals.
Deci, dacă ne referim la acest lucru, discuția este încheiată. Punct și atât. Nici doamna Funar, nici domnul Popeangă, fiecare pe mandatul pe care a fost prevăzut, atât timp cât nu s-a schimbat nimic în Monitorul Oficial. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.