Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2018
Declarații politice · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Grupul nostru a votat împotriva raportului pentru că, așa cum v-am spus, el a fost prezentat într-o formulă de rezumat al unei sinteze, fără să facă obiectul unei dezbateri între membrii subcomisiei de anchetă și, de asemenea, fără să facă obiectul dezbaterii în comisia de resort, Comisia de mediu.
De aceea fac, odată cu explicația votului, și un apel la membrii Comisiei de mediu, în primul rând, la președintele acestei comisii – bănuiesc că va afla, chiar dacă treburi importante l-au ținut departe de ședința de plen de astăzi –, să reia această dezbatere, să facă raportul într-o formă mult mai bine documentată, mult mai amănunțită și, de asemenea, împreună cu colegii săi din Comisia de mediu – același îndemn îl am și pentru colegii din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat – să facă propuneri concrete și soluții propuse pentru soluționarea unor..., pentru rezolvarea unor probleme legate de gestiunea, de managementul deșeurilor la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Votul nu este de respingere a concluziilor și nici de ignorare a problemelor semnalate prin acest raport parțial, dar ele trebuie să facă parte, toate aceste chestiuni, cu tot cu probleme și cu potențiale soluții, dintr-un raport amănunțit dezbătut, în primul rând, la comisia de specialitate. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.