Gabriela Crețu

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Iau cuvântul astăzi pentru consecvență, cu o anumită tristețe, dar și cu speranța că lucrurile se pot schimba.

Zilele înscrise cu roșu în calendarul laic nu sunt ale persoanelor, sunt ale societății. Ele sunt profund politice, amintindu-ne că există stări de fapt nedrepte, care trebuie schimbate, sau realizări comune care nu trebuie uitate.

Mișcările sociale pentru egalitatea între femei și bărbați au mai mult de două secole, dar 8 martie ca Zi internațională a femeilor este o decizie din 1975 a Națiunilor Unite. A fost semnul mult așteptat că statele lumii sunt conștiente că inegalitatea de oportunități și încălcarea sistematică a drepturilor femeilor reprezintă o mare nedreptate pentru ele și o mare pierdere pentru societate.

În preajma acestei zile, fiecare țară ar trebui să-și evalueze realitățile, să sărbătorească reușitele pe calea înlăturării discriminărilor și afirmării femeilor, să identifice problemele rămase sau nou apărute și să propună soluții. Femeile despre care vorbim nu sunt cele câteva privilegiate ale sorții, luate drept exemplu de reușită și drept fals argument că egalitatea există deja de mult. Femeile sunt și cele care muncesc mult și sunt plătite puțin, sunt și cele care sunt mai competente adesea decât colegii lor bărbați, dar ei sunt adesea șefii lor. Femei sunt și cele care nasc copii și trebuie să-i crească, să muncească, să trăiască, toate odată, și le vine greu să se descurce fără să împartă

responsabilitățile cu partenerii de viață și fără să aibă servicii sociale în sprijin. Femeile sunt cele care, împinse de sărăcie, au emigrat. Sunt cele părăsite de familii, bătrâne și singure, cele traficate și exploatate, forțate să se prostitueze.

E o datorie să le amintim în România de astăzi pe femeile supuse violenței în familie. Sunt mult prea multe cazuri, iar toleranța celorlalți, mult prea mare. Unii cred că e vorba de situații inacceptabile, dar izolate. Din păcate, nu este așa. Numeroase relații de familie nu sunt între oameni care au fiecare demnitate, voință proprie, o personalitate, ci sunt simple relații de proprietate, de putere. Din aceste relații, femeia nu poate scăpa decât cu forța sau nu scapă niciodată. Nu vorbim destul despre nevoia de respect și demnitate – mulțumesc, Emilia, pentru a fi amintit acest lucru –, despre comunicare și parteneriat. Pe scurt, despre valoarea pentru care milităm și pe care o marcăm de 8 Martie.

Este un angajament al primului guvern condus de o femeie, dar și un test de umanitate al societății să le oferim femeilor mai multă siguranță în propriile case, prin măsuri juridice obligatorii și eficient aplicate, dar mai ales schimbând mentalități și atitudini, inclusiv în instituțiile statului. Știrile aproape zilnice despre bărbați care-și lovesc sau ucid partenerele trebuie să devină o tristă și rușinoasă amintire a epocii în care femeia nu era recunoscută integral ca om și, drept urmare, dreptul universal la viață și integritate a persoanei nu i se aplica și ei.