Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2013
procedural · respins
Trifon Belacurencu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi, în anul 2010, prin Hotărârea Guvernului nr. 120/2010, a fost aprobat obiectivul de investiții „Miniport în localitatea Murighiol”. Este o continuare a unui proiect mai mare, de înființare a unui număr de patru – posibil cinci – miniporturi turistice în județul Tulcea, în speță în Delta Dunării.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Consiliul județean, ca titular de investiție, are nevoie de un teren, rezultat în urma excavațiilor din zona portului Murighiol, de 15.000 m[2] , 1,5 hectare. Având în vedere că acest teren aparține domeniului public de interes național și este administrat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Administrația Biosferei „Delta Dunării”, care a primit această administrare printr-o lege specială, Legea nr. 82/1993 privind
înființarea și funcționarea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, a fost nevoie de un act juridic de aceeași putere, respectiv de o lege, fapt pentru care am făcut propunerea legislativă pe care am supus-o atenției dumneavoastră.
Aș vrea să mulțumesc comisiei sesizate pentru raport și pentru avize, precum și Guvernului pentru colaborarea serioasă și constructivă pe care mi-au asigurat-o.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.