Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iulie 2019
other · adoptat
Victor Paul Dobre
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, În primul rând, aș vrea să subliniez faptul că acest proiect de lege e un pas înainte.
În pregătirea acestui proiect de lege, Partidul Național Liberal a depus o inițiativă legislativă și principalele prevederi, respectiv introducerea votului prin corespondență la alegerile prezidențiale, mărirea timpului de vot pentru alegătorii din diasporă la trei zile, fluidizarea activității în secțiile de votare, posibilitatea prelungirii programului, toate aceste prevederi au fost cuprinse și, din acest punct de vedere, bineînțeles că vom vota acest proiect de lege.
Vreau însă să atrag atenția că față de forma discutată și adoptată în Comisia de Cod electoral, față de inițiativa legislativă semnată de toți reprezentanții partidelor din Comisia de Cod electoral, la dezbaterea din Senat s-au adăugat niște prevederi noi, pe care noi, cei care am inițiat legea, și sper ca și colegii din PSD să rămână consecvenți, am hotărât că nu le vom introduce în corpul acestei legi. E vorba de o serie de prevederi legate de Autoritatea Electorală și de finanțarea campaniei. Acest lucru am convenit cu toții și așa am decis – să nu fie cuprins.
Din păcate, la Senat nu s-a ținut cont de inițiatori, deci de cei 23 de reprezentanți, care, în fapt, reprezintă întreg spectrul politic din Parlament.
De aceea, rugămintea noastră e ca pe parcursul dezbaterii să revenim la forma inițială a legii adoptată în Comisia de Cod electoral.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.