Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Irina Alexe
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Prin proiectul de act normativ se vizează, în principal:
– înființarea Gărzii de Coastă, în zona litoralului Mării Negre, a Dunării maritime și a Deltei Dunării. Această Gardă de Coastă va fi organizată la nivelul administrativ al județelor Constanța și Tulcea și va avea ca zonă de competență suprafața din teritoriul național constituită din zona de frontieră corespunzătoare județelor Constanța și Tulcea, Dunărea maritimă, Canalul Dunăre–Marea Neagră, apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă;
– înființarea Gărzii de Coastă se face prin reorganizarea inspectoratelor județene ale Poliției de Frontieră Constanța și Tulcea, care se desființează;
– organizarea, la nivelul județelor Brăila și Ialomița, a unor sectoare ale Poliției de Frontieră, ce vor fi subordonate Gărzii de Coastă, Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Galați și Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Călărași.
De asemenea, se propune crearea cadrului legal pentru încheierea tratatelor la nivel departamental, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii privind tratatele, și completarea reglementărilor care privesc folosirea mijloacelor aflate în dotarea polițiștilor de frontieră, cum ar fi uzul de armă.
De asemenea, se propun norme referitoare la cooperarea cu Agenția FRONTEX.
Vă rugăm să fiți de acord cu adoptarea proiectului de lege în forma prezentată și vă mulțumim pentru operativitatea cu care ați dezbătut și a fost adoptat în comisie acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.