Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Încep cu o evidență. România de azi este, mai presus de orice sincopă sau imperfecțiune în funcționarea angrenajului statal, o țară democratică și europeană, ai cărei cetățeni, indiferent că sunt majoritari sau minoritari din punct de vedere etnic, se pot manifesta public în deplină libertate de expresie, respectând, se înțelege, litera și spiritul legii, în primul rând respectând Constituția și, cu precădere, primul articol al ei, care sună așa: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.”
Orice încălcare, cu voie sau fără voie, a acestei prevederi fundamentale nu este doar blamabilă, ci ea trebuie să atragă, neîntârziat, suportarea rigorilor legii.
În acest cadru trebuie plasate recentele mitinguri și demonstrații organizate în 10 și 15 martie, în mari orașe ale țării, de către reprezentanți ai minorității maghiare. Din păcate, este de spus însă că la aceste întruniri publice s-au înregistrat, prin atitudini, simboluri și sloganuri, fapte care nu pot fi catalogate altfel decât atingeri reprobabile ale demnității și sensibilității naționale românești. Nu le inventariez, dar aici nu pot să nu constat că, la foarte scurt după constituirea Guvernului Ponta 3, în care UDMR este un stâlp de sprijin, acțiunile și atitudinile șovine, iredentiste, extremist antiromânești au ieșit din nou la suprafață. Să fie o întâmplare? Să fie o coincidență? N-aș vrea să mă exprim acum. Nu prea îmi vine însă a crede.
Și noi cunoaștem atitudinea și programul UDMR-ului, conduita politică și, mai ales, pretențiile puse de fiecare dată drept condiție pentru a fi luat în barca puterii. Bunăoară, în privința autonomiei administrative a unor zone în care minoritatea maghiară este majoritară. Foarte bine, dar atâta autonomie administrativă locală câtă există într-o zonă a țării, aceeași și în celelalte zone. Nu putem admite că există zone cu autonomie administrativă mai mare și zone cu autonomie administrativă mai mică. Pentru a fi corect, am constatat cu satisfacție că, în contextul manifestărilor publice din ultima vreme, lideri importanți ai UDMR s-au pronunțat împotriva extremismelor de orice natură, inclusiv a celui propagat de formațiuni politice din Ungaria, care și-au făcut simțită prezența recent în Transilvania. În schimb, alți lideri ai comunității maghiare și-au manifestat nemulțumirea față de măsurile restrictive luate de autoritățile de la București față de organizații și persoane virulent antiromânești, chiar fascistoide, care s-au ilustrat ca atare la Târgu-Mureș, dar și în alte orașe ardelenești.
Este oare o politică a dublei măsuri? Stimați colegi,
Am asistat, în același context al unor intolerabile acțiuni și declarații antiromânești, care, toate și fiecare în parte, sunt grave încălcări ale ordinii constituționale din România, am asistat, zic, la reacția, dacă nu palidă, atunci măcar tardivă a autorităților de stat române, în frunte cu actualul Guvern, instituții legiuite de la care cetățenii acestei țări așteaptă protecție, siguranță și apărarea demnității.