Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2018
procedural · respins
Robert Marius Cazanciuc
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Inițiatorul a prezentat pe larg obiectul acestei... Proiectul acestui act normativ.
Membrii comisiei speciale, pe parcursul mai multor ședințe, au examinat propunerea și, în ședința din 2 iulie, au hotărât să adopte, cu majoritate de voturi, un raport de admitere, cu amendamente admise și amendamente respinse, cuprinse în anexele nr. 1 și nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.
Așa cum s-a spus mai devreme, la dezbateri au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, CSM-ului, Parchetului, asociației profesionale.
Prin conținut și obiectul de reglementare, propunerea face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.