Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2018
other · respins
Gabi Ionașcu
Intonarea Imnului național al României. Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Legea pusă în discuție este promovată și adoptată în 1994. De atunci, în România s-au mai petrecut o serie întreagă de evenimente, de genul: apariția însemnelor unităților administrativ-teritoriale care folosesc simboluri ale statului român definite de Legea nr. 75.
Un alt lucru care a apărut între timp: aderarea României la Uniunea Europeană și, bineînțeles, la blocul Atlanticului de Nord. Evident că în România se folosesc simbolurile Uniunii Europene, pe de o parte, precum și ale blocului NATO.
Proiectul de lege pus în discuție nu face altceva decât să stabilească protocolul privind arborarea drapelului și utilizarea însemnelor statului român în noul context, cel legat de utilizarea și folosirea simbolurilor unităților administrativteritoriale, pe de o parte, precum și ale Uniunii Europene, pe de altă parte, sau NATO. În lege, în Legea nr. 75 inițială, nu este stabilită niciun fel de sancțiune dacă însemnele naționale se folosesc altfel decât așa cum sunt definite prin lege. Proiectul de lege stabilește exact acest lucru, cel pe care l-am propus eu.
Evident că îmi exprim convingerea că toți cei din sală vor fi pentru adoptarea proiectului de lege, iar afirmația comisiei eu o consider eronată. E vorba de Legea nr. 141/2015 și se referă numai la simbolurile unităților administrativ-teritoriale.
Repet, legea vine să reglementeze utilizarea simbolurilor naționale împreună cu cele de la nivelul autorităților publice locale, al unităților administrative.
Vă mulțumesc.
Noi susținem proiectul de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.