Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2026
procedural · respins
Elena-Adelina Dobra
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 6-11 aprilie
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi*,
Lupta cu adicțiile nu este doar o problemă de sănătate publică; este o luptă pentru viitorul nostru ca societate.* Trăim într-o lume în care drogurile devin tot mai accesibile, mai sofisticate și mai greu de controlat. În spatele acestor fenomene nu sunt doar rețelele infracționale puternice, ci și poveștile tăcute de securitate, de lipsă de sens, ale unor copii, tineri care nu mai cer ajutor acolo unde ar trebui să fie cel mai sigur: acasă, la școală, în comunitate.
Am auzit multe povești care au un numitor comun: relațiile dintre părinți și copii*, relații de familie în care predomină lipsa de comunicare, de apropiere și de încredere. De aceea, rezolvarea presupune un efort comun, un parteneriat solid între școală, familie, comunitate și stat, pentru a construi un ecosistem care să susțină sănătatea emoțională a copiilor încă din primii ani de viață și care să le ofere încredere, sprijin, dar și șansa la reintegrare celor care au câștigat lupta cu dependențele.