Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2017
other · respins
Robert Marius Cazanciuc
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Membrii Comisiei juridice au analizat proiectul de lege și au hotărât să adopte, cu majoritate de voturi, un raport de admitere, cu amendamente admise.
Comisia juridică a fost de acord cu emiterea de ordonanțe în aceste domenii prezentate puțin mai devreme de domnul ministru, cu precizarea că reglementările care urmează să se adopte printr-un proiect de ordonanță elaborat în baza legii de abilitare nu trebuie să vizeze dispoziții care au caracter organic, lucru subliniat puțin mai devreme și de domnul ministru.
În raport cu obiectul de reglementare, legea face parte din categoria legilor organice..., ordinare, pardon!, îmi cer scuze, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.