Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2018
other · respins
Adrian Solomon
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
N-aș fi luat cuvântul, dar am înțeles de la doamna antevorbitoare că „Comisia refuză cu brutalitate să dezbată...” nu știu ce înseamnă expresia... poate ne lămurește și pe noi...
La Comisia pentru muncă este o atmosferă de lucru cât se poate de corectă și de colegialitate. Ordonanța nr. 82 a fost dezbătută în ședința de săptămâna trecută. S-a amânat luarea unei decizii, pentru că acolo sunt mai multe prevederi. Pe lângă pensii sunt și chestiuni legate de indemnizația pentru mame și am cerut ministerului să găsească o corelație mai corectă cu stabilirea cuantumului minim al indemnizației, și nu referitor la ISR, ci referitor la salariul minim, așa cum fusese reglementat chiar de noi în 2016, prin modificarea Ordonanței nr. 111.
Pl-x 267, a doamnei Hărău, nu are punct de vedere din partea Guvernului, ceea ce înseamnă că mai multe proiecte de lege pe Legea pensiilor, cu modificarea Legii nr. 263, care nu au puncte de vedere nu vor intra în dezbaterea comisiei până când Guvernul, cel care trebuie să aplice aceste chestiuni, nu va trimite proiectul de lege cu privire la modificarea Legii pensiilor, pentru că sunt mai multe lucruri care vor fi preluate, inclusiv din acest proiect de lege,
vor fi preluate în acel proiect unitar și nu are rost să facem o dublă dezbatere.
Prin urmare, dacă am fi avut punct de vedere din partea Guvernului, l-am fi dezbătut. Noi am cerut de la noul guvern puncte de vedere. S-au succedat, din 26 iunie anul trecut, atunci când a fost respins de Senat, încă două guverne la Palatul Victoria. Și poate că viziunile guvernelor sunt diferite.
Totodată, rugămintea mea în chestiunea privind pensiile: nu mai vorbiți despre formula pe care ați introdus-o prin fraudă în Legea pensiilor nr. 263 – și cred că vă aduceți aminte când număra colega dumneavoastră voturile la legea pensiilor –, pentru că acea formulă nu mai există. Există un program de guvernare care prevede la 1 iulie a fiecărui an, până în 2020, creșterea punctului de pensie, astfel încât în 2020 să ajungem la 1.775, adică 45% din salariul mediu brut care va fi în 2020 în plată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.