Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cseke Attila Zoltan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Orice inițiativă parlamentară este bine-venită și e bine să discutăm și despre această inițiativă legislativă. Și la un moment dat, probabil că în România acest prag al numărului de semnături va trebui să scadă.
V-aș spune însă două argumente pentru care astăzi nu vom susține această propunere legislativă.
În primul rând, cei care am fost, și majoritatea sau aproape toți de aici am fost în campanii, inclusiv prezidențială, știm bine că orice campanie electorală este precedată și de o precampanie, aceea de strângere de semnături de susținere. Nu e totuna că trebuie să strângi 200.000 de semnături minimum, că asta presupune că ai discutat cu acei oameni sau măcar le-ai cerut semnătura și înseamnă că ai discutat cu mai mulți sau că acest număr este semnificativ mai mic, o pătrime sau cum s-ar propune acum ar fi în jur de 60.000 de semnături.
Dacă la 60.000 ne oprim în campania de strângeri de semnături, evident, accesul nostru către comunitate este mai restrâns.
2. În afară de alegerile prezidențiale din 1992 toate celelalte alegeri prezidențiale s-au decis în turul al II-lea, ceea ce știm bine că înseamnă că între cele două tururi de scrutin au loc tot felul de poziționări, dacă vreți, și negocieri politice între cei doi, între candidații rămași în cursă și ceilalți candidați care au ieșit din cursă.
Cu cât avem foarte mulți candidați, cu atât cei doi trebuie să discute cu un palier tot mai larg și inclusiv programul politic al celor doi candidați poate să sufere. Și credem că, din acest punct de vedere, astăzi, acest lucru nu este de dorit. Nu contest că această inițiativă, la un moment dat, va avea o șansă de succes, dar credem că nu este momentul actual.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.