Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Iulian Claudiu Manda
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege privind cooperarea
Discurs
A fost solicitată listă.
Rog stafful să pună la dispoziția grupurilor parlamentare lista de vot pentru această propunere legislativă.
Continuăm dezbaterile și votul asupra inițiativelor legislative.
Punctul 5 pe ordinea de zi, Proiectul de lege privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor (L193/26.06.2017).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege și dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului.
Doamna secretar de stat Sirma Caraman, de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Microfonul 8. Aveți cuvântul.
**Doamna Sirma Caraman** _– secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prezentul proiect de lege a fost elaborat în vederea armonizării legislației privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor cu prevederile Codului civil.
De asemenea, prezentul proiect de act normativ abrogă Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Principalele obiective ale proiectului de act normativ sunt următoarele:
– eficientizarea funcționării și organizării asociațiilor de proprietari, precum și delimitarea clară a atribuțiilor și competențelor organelor de conducere ale asociațiilor de proprietari;
– transparentizarea activității asociațiilor și a administrării fondurilor de către asociațiile de proprietari;
– respectarea principiului proporționalității între drepturile și obligațiile ce derivă din dreptul de proprietate.
Ca o noutate, sunt reglementate asociațiile de chiriași și condițiile în care acestea pot administra spațiile comune din cadrul condominiilor.
Acest proiect de act normativ a parcurs toate etapele privind consultarea publică și vă propunem a-l aproba în forma adoptată de comisia de specialitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.