Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ștefan Baban
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale „Loteria Română” – SA, în sensul că repartizarea de până la 10% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit să reprezinte participarea salariaților la profit, dar aceasta să nu depășească nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul Companiei Naționale „Loteria Română” – SA.
Repartizarea profitului Companiei Naționale „Loteria Română” – SA se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finanțarea de locuințe pentru tineret și săli de sport, aprobată prin Legea nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În acest context legislativ, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe destinații precise: rezerve legale, alte facilități fiscale prevăzute de lege, acoperirea unor pierderi contabile din anii precedenți și alte repartizări prevăzute de lege, minim 60% pentru construcția de locuințe pentru tineret și săli de sport, precum și a următoarelor construcții: Arena Sportivă Polivalentă și Sala Națională Sportivă Polivalentă.
Prezentul proiect de lege realizează o corelare cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 64/2001, cu modificările și completările ulterioare, privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, eliminând astfel caracterul discriminatoriu aplicat Companiei Naționale „Loteria Română” – SA.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituția României, republicată.
La lucrările comisiei au participat 26 de deputați din totalul de 28 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 16 septembrie 2008.
Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 alin. (9) punctul 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
În urma dezbaterii Proiectului de lege pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale „Loteria Română” – SA, în ședința din data de 14.10.2008, comisia propune spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților proiectul de lege în forma adoptată de Senat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .