Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2023
Dezbatere proiect de lege · respins
Silvia-Monica Dinică
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi*,
Prin acest proiect de lege, care modifică Legea eficienței energetice, am dorit să ducem discuția către o zonă care până acum n-a fost abordată, pentru că, până la urmă, vulnerabilitatea energetică, care poate să ducă rapid către sărăcie energetică, depinde nu numai de venitul pe care-l are cetățeanul care locuiește în gospodăria respectivă sau venitul pe familie, ci depinde și de felul în care este eficientă energetic sau nu gospodăria respectivă*, adică de vulnerabilitatea gospodăriei respective. Pentru că, la venituri similare, pentru o locuință izolată și eficientă energetic costurile cu încălzirea..., pentru că și aici vorbim de un minim de încălzire și de consum, care, sub acel nivel, poate duce, până la urmă, la deteriorarea sănătății, pentru că, dacă locuiești în condiții improprii, adică în frig, de la un moment încolo, sănătatea îți va fi afectată.
Și, atunci, ceea ce face acest proiect – care este destul de tehnic și n-o să intru aici în detalii legate de lucrul acesta – este să pună la treabă instituțiile statului care au, fiecare dintre ele, anumite date care ar putea fi corelate, astfel încât să putem să tragem o concluzie relativ la calitatea gospodăriei din punctul de vedere al eficienței energetice. Și, de aceea, recunosc că mă așteptam ca raportul să fie unul de admitere, chiar și cu amendamente.