Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 septembrie 2007
procedural · retrimis
Ovidiu Teodor Crețu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Prin modificările aduse legislației în domeniul sportului, art. 79 prevede obligația celor care dețin baze sportive de a conserva și de a nu schimba destinația acestora.
Inițial, prin ordonanță, s-a precizat faptul că „societățile care dobândesc”. Deci se aplică această interdicție de a schimba destinația celor care dobândesc prin cumpărarea unor active sau a unor unități scoase la privatizare și baza sportivă. Prin modificarea care a fost făcută ulterior, s-a extins asupra tuturor, deci inclusiv asupra celor care aveau baze sportive înainte de apariția legii.
Din acest punct de vedere, articolul respectiv determină faptul ca cei ce dispun de baze sportive, pe care le-au avut
și înainte, să nu poată schimba destinația acestora. Mie mi se pare că este o ingerință în administrarea proprietății private.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.