Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 iulie 2020
Informare · respins
Gheorghe Marin
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi*,
Proiectul de lege are ca obiect prorogarea, până la data de 31 decembrie 2020, a măsurilor pentru siguranța alimentării cu energie electrică adoptate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2018. Prin Ordonanța nr. 26 se prevedea că, în perioada 15 aprilie 2020 – 30 iunie 2020, pentru menținerea nivelului de siguranță a sistemului energetic național*, societatea Complexul Energetic Hunedoara – SA avea obligația de a furniza servicii tehnologice de sistem către operatorul de transport și sistem la o valoare a puterii electrice de cel puțin 400 de megawați, în condițiile reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.
Măsurile sunt necesare având în vedere impactul negativ pe care ieșirea din funcțiune a Complexului Energetic Hunedoara l-ar avea asupra securității aprovizionării cu energie electrică și continuității în aprovizionare, precum și impactul social în condițiile actualei epidemii de COVID-19.