Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 mai 2019
other · retras
Adrian Solomon
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind instituirea unor dispoziții speciale pentru personalul din sectorul feroviar, ținând cont de specificul activității, precum și de responsabilitățile în siguranța circulației feroviare sau cu metroul.
Membrii Comisiei pentru muncă au finalizat dezbaterile asupra proiectului în ședința din 16 aprilie 2019 și au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege.
Membrii Comisiei pentru transporturi au dezbătut și finalizat proiectul de lege în ședința din 23 aprilie 2019 și au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege, cu amendamente.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 22 decembrie 2016, face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Prin urmare, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.