Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 decembrie 2018
procedural · respins
Gabriela Crețu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 17–22 decembrie a.c. 15–16
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Regulamentul nr. 516/2014 este cel în care se stabilesc sumele pe care Uniunea Europeană, din bugetul european, le acordă ca sumă forfetară pentru fiecare persoană aflată sub protecție internațională și care este transferată într-un stat membru, respectiv cei 6.000 de euro de persoană.
Prin actuala modificare doar se prelungește cu șase luni limita pentru dezangajarea acelor sume, dacă până acum nu au fost folosite, ceea ce este în avantajul fiecăreia dintre țările care trebuie să pregătească condițiile pentru primirea refugiaților sau care au deja refugiați aflați sub protecție internațională pe teritoriul propriu.
Ca urmare, considerăm că nu avem obiecții. Are și bază legală și e, repet încă o dată, în avantajul țărilor membre. În cazul României e vorba de posibilitatea de a avea încă șase luni la dispoziție pentru a utiliza 18 milioane de euro.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.