Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2015
procedural · respins
Neculai Bereanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
S-a adus, aici, în discuție această ordonanță, că a început de la municipiul și orașul Rădăuți.
Aș dori să vă aduc în atenția dumneavoastră de ce s-a ajuns în această situație, pentru că este o excepție de la lege.
În municipiul Rădăuți, un primar PDL, care s-a crezut stăpân în acel municipiu, n-a ținut două ședințe de consiliu local și bineînțeles că acest consiliul local a fost desființat, neștiind că și persoana dumnealui poate fi suspendată din funcția de primar. În atare situație, prin demisia secretarului de la municipiul Rădăuți, s-a ajuns ca acel oraș, acea localitate, să nu poată emite niciun fel de autorizație, să nu poată da salarii la spital..., la cei din spital, să dea..., să susțină școlile și multe, multe alte probleme, care, bineînțeles, există într-o localitate și într-un oraș așa cum este Rădăuți.
S-a găsit această soluție pentru a debloca municipiul Rădăuți, pentru a putea face bugetul pe anul viitor, pentru a fi plătite salariile din Spitalul Rădăuți și celelalte salarii, care, bineînțeles, trebuiau rezolvate.
De aceea, eu cred că a fi contestată la Curtea Constituțională, cred că este o greșeală nouă a celor din PDL, astfel încât poate exista posibilitatea ca, din nou,
municipiul Rădăuți să nu aibă la început de an consiliu local să poată fi administrat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.