Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2019
procedural · adoptat
Alina Ștefania Gorghiu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 23–28 septembrie a.c.
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Se termină programul pentru astăzi în câteva minute și vreau să vă rog, ca președinte al Senatului, și pe toți cei care suntem în Biroul Senatului, să aveți în vedere la formularea programului pe săptămâna viitoare, eventual, un plen și marți. În ritmul în care suntem acum, cu dezbaterea celor 4-5, maximum, proiecte de lege pe dezbatere, o să ajungem să avem un procent de peste 50 de legi adoptate tacit.
Cred că apropierea campaniei electorale ne face să fim totuși mai responsabili și vă propun, în numele Grupului PNL, să vă gândiți la marți – zi de plen, pe lângă luni și miercuri. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.