Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2008
procedural · respins
Tiberiu Aurelian Prodan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi, și eu sunt din județul Suceava, de unde este și domnul senator Constantin Gheorghe.
Dacă este să vorbim despre un lucru eficient – și mie îmi place ca în viață ceea ce fac să aibă și urmări –, această comisie nu va avea niciun rezultat. Dacă noi trebuie să ne gândim la ceva, trebuie să ne gândim cum aplicăm legea care deja există.
Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic și Cinegetic, pentru verificarea fondurilor forestiere private, au un program pe lunile noiembrie și decembrie. Nu fac față, cu personalul pe care îl au, să facă aceste verificări.
La noi în România, nici până la ora actuală nu sunt arondate terenurile forestiere către ocoalele silvice private, ocoalele silvice de stat sau ocoalele silvice mixte. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l finalizăm.
Nu sunt întocmite planurile de amenajament silvic pe o perioadă de cinci ani minimum, dacă nu de zece ani, cât este nevoie.
Codul silvic este greșit. La noi, și la ora actuală se construiesc drumurile forestiere în lungul râurilor sau al pâraielor. Ce construiești în doi ani de zile, inundația îți duce într-o jumătate de oră la vale. Nu se practică drumurile forestiere pe coastă, nu se face exploatarea pe coastă. Există un milion de lucruri care trebuie reparate.
Ce poate să facă această comisie de anchetă? Absolut nimic. O să se uite în două hârtii de contract, care sunt legale, până în final. Și ce le poți face? Dacă este să discutăm, trebuie să vedem cum modificăm Codul silvic, cum aplicăm cu celeritate legile pentru păduri și, de aici încolo, să discutăm.
Nu are rost să ne angajăm într-o comisie care nu va avea niciun rezultat niciodată.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.