Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2017
other · adoptat tacit
Cseke Attila Zoltán
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Sigur, această ordonanță are și câteva chestiuni tehnice și are și niște prevederi... câteva prevederi legate de creșteri salariale pe care nu dorim să le comentăm și le salutăm.
Două chestiuni aș invoca aici, în plenul Senatului:
Un prim comentariu legat de acea prevedere care prorogă din nou articolul din Legea educației naționale privind asigurarea a 6% din PIB.
Având în vedere experiența anilor anteriori, indiferent de Guvernul care a fost, și faptul că și anul acesta avem cu puțin peste 3% din PIB pentru educație, eu cred că ar fi de argumentat, la un moment dat, să stabilim mai bine o foaie de parcurs, pentru că, așa, în fiecare an, Guvernul ne propune o prorogare de termen cu un an de zile. Și aici se prorogă termenul până la 1 ianuarie 2018, dar este evident că de la 3 virgulă și ceva la sută din PIB pentru educație nu putem sări, de pe un an pe altul, la 6%. Și nu avem această disponibilitate financiară, probabil, să facem acest lucru, și comentariul nostru este acela de a stabili un plan, o foaie de parcurs, poate jumătate de procent în fiecare an, astfel ca în 3-4 ani să ajungem la acel 6% din PIB despre care toată lumea vorbește că este necesar pentru educație.
A doua chestiune este legată de o întrebare – și aici mă leg și de ceea ce spunea doamna senator antevorbitoare –, și anume l-aș întreba pe domnul secretar de stat dacă s-a făcut o analiză la Ministerul Muncii sau Ministerul Dezvoltării legată de acea prevedere din art. 5. Pentru că acolo se spune foarte clar că numărul maxim de costuri din autorități și instituții publice se va stabili cu condiția acoperirii integrale a salariilor pe anul în curs, în limita cheltuielilor de personal.
S-a făcut o asemenea analiză? Știm cu toții ce ne așteaptă? Sau s-ar putea să ne trezim la unele instituții, inclusiv în administrația publică locală, că va fi necesară o reorganizare?
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.