Petru Filip

## Mulțumesc, domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur, trecerea unui... unei unități administrativ-teritoriale dintr-un rang în altul inferior... după ce ai fost, să spunem, oraș – nu contează de ce rang ai fost – și treci la nivel de comună, este sau ar trebui să fie un moment de analiză al unui fenomen simptomatic. Nu mă refer neapărat..., pentru că, într-adevăr, uitându-mă pe fișa acestei comune, întâmplător, o cunosc. Atunci când ea a devenit oraș era departe de a se fi respectat condițiile prin legea care gestionează și definește nivelul de infrastructură pe care o unitate administrativ-teritorială trebuie să o aibă ca să se cheme comună de rangul I, II, III – cât o fi ea – sau oraș, că fiecare în parte este pe anumite ranguri.

Dar cred că problema de fond este dacă aceste unități administrativ-teritoriale, indiferent de cum se cheamă ele, sunt în stare să se autogestioneze din punct de vedere financiar.

Trebuie să ne aducem aminte că în urmă cu ceva timp, câțiva ani, în acest Parlament, am aprobat, am votat Legea insolvenței unităților administrativ-teritoriale, o lege foarte periculoasă pentru ceea ce înseamnă gestionarea unei comunități. Îmi pot pune întrebarea dacă această lege se aplică sau nu. Nu se aplică, pentru că, dacă s-ar aplica, probabil că jumătate din comunele din România ar fi declarate falite. De aceea, dependența lor de bugetul central al statului este elementul de troc politic pe care, în general, guvernele îl fac cu aceste comunități.

Și mai este o chestiune, și, sigur, prezența doamnei secretar de stat Sirma în Parlament îmi oferă posibilitatea..., dacă mă și ascultă, evident.