Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 octombrie 2015
procedural · respins
Neculai Bereanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Știm, am auzit, s-a întâmplat în România, ani de-a rândul s-au tăiat și s-au defrișat sute, mii de hectare de pădure, s-au furat și, prin această ordonanță de urgență, a treia măsură pe care o ia Guvernul, într-o ordine cronologică... Prima a fost aceea când s-a creat acel sistem de transport al masei lemnoase. Am votat Codul silvic. Iată o nouă măsură, care considerăm și consider că este bine-venită pentru a stopa furtul de masă lemnoasă din pădurile românești, pentru a stopa și a crea un mediu propice acelora care, într-adevăr, vor să-și dezvolte activitatea pe acest produs, masă lemnoasă, în România.
Aș vrea să-l contrazic pe un coleg care a spus că este o structură care, poate, nu este bine-venită. Prin înființarea ANAF, s-a constatat că a dispărut evaziunea fiscală în România. Consider și de această dată că, prin înființarea acestei structuri, cu siguranță, se va stopa furtul de masă lemnoasă din România. Și aceștia ar trebui foarte bine plătiți, pentru că sunt comisari care vor apăra pădurile românești și vor fi în contact cu cei care vor fura în continuare și sper să fie opriți în viitor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.