Niculae Bădălău

Mulțumesc, domnule președinte, Stimați colegi,

Titlul declarației politice: „Calea ferată Giurgiu – București, simbolul decăderii infrastructurii feroviare în România”.

## Stimați colegi,

Pe data de 13 august 2013 s-au împlinit opt ani de când, în urma unei viituri pe râul Argeș, podul de cale ferată de la Grădiștea – Giurgiu s-a prăbușit.

La vremea respectivă, luate și ele de val, dar de cel al promisiunilor, autoritățile au stabilit că se va face o analiză tehnică și economică în vederea refacerii cât mai rapide a acestei structuri. De atunci, în fiecare an preelectoral, am auzit aceleași promisiuni, duse într-un final și ele, dar pe apa sâmbetei. Se pare că numai copiii mai pot crede că, dacă „podul de piatră s-a sfărâmat, vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic și mai frumos”.

Pe lângă importanța economică a acestei rute feroviare, ca parte componentă a coridorului paneuropean, există și o latură istorică, simbolică, dacă vreți, a acesteia. În primul rând, este vorba despre calea ferată București – Giurgiu, prima cale ferată din România de atunci, pusă în funcțiune la data de 7 septembrie 1869, și care făcea parte, alături de construirea unui pod peste Dunăre, din marele proiect de modernizare și deschidere a României spre lume, conceput sub domnia lui Carol I.

Astăzi, acest simbol nu mai există, deoarece, din cauza prăbușirii podului, circulația trenurilor pe ruta Giurgiu – București a fost deviată, generând importante costuri economice și sociale.

Alături de calea ferată, podul de la Grădiștea reprezintă și el o mărturie a vremurilor trecute. Vechi de peste 100 de ani, podul a fost distrus în 1916 de bombardamentele germane și refăcut, patru ani mai târziu, în 1920.

Iată că, la vremea aceea, au fost capabili să reconstruiască podul în doar patru ani, iar astăzi, după opt ani, cu posibilități de finanțare europeană, ne arătăm neputincioși sau, mai grav, indiferenți.

Știm cu toții situația dezastruoasă în care se află transportul pe calea ferată și infrastructura feroviară și tocmai de aceea mi-am permis să consider că „tragerea pe linie

moartă” a primei căi ferate din România reprezintă un simbol al acestei decăderi.