Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2019
Declarații politice · respins
Daniel Olteanu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Trăim de ceva vreme sentimente contradictorii în legătură cu un domeniu care, pe lângă emoțiile pe care le generează, a fost de multe ori un refugiu, în care ne-am găsit bucuria față de toate neîmplinirile cotidiene. Și vorbim aici despre sport.
Pe de o parte, avem o frustrare – explicabilă din punct de vedere uman – atunci când vedem sportivi de origine română obținând performanțe pentru alte țări. Pe de altă parte, ne bucurăm că acești copii au găsit totuși, sub alt pașaport, acel sprijin care le-a fost refuzat în România. Iar ultimul exemplu este Bianca Andreescu. Eu vă propun susținerea unei inițiative legislative, în procedură rapidă, care să aibă în vedere un principiu fundamental: companii naționale – echipe naționale.
Iar asta putem face încă din acest an. Cotele din impozitul pe profit, pe care aceste companii le alocă anual sportului și sponsorizărilor, în general – și e vorba de milioane de euro –, trebuie să ajungă în proporție de 80%, propun eu, în susținerea copiilor și a juniorilor și a infrastructurii sportive destinate lor.
O companie națională trebuie să ofere beneficii nu doar pe plan local, prin cotele defalcate din impozitul pe venit, prin afacerile generate local și prin diverse donații punctuale, ci și pe plan național. Includ aici Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica și așa mai departe.
Din 100 de lei destinați sponsorizărilor sportive, precum și prin creșterea sumei deductibile din impozitul pe profit dedicate susținerii sportului, 80% trebuie să meargă către copii și juniori, sub diverse forme: susținerea centrelor de excelență în discipline olimpice; sprijinirea recuperării medicale a copiilor și a tinerilor sportivi; asigurarea condițiilor de recuperare la loturile naționale de copii și juniori; susținerea sportului școlar și a competițiilor școlare, prin includerea tuturor școlilor, indiferent de gradul de izolare a localității.
Stimați colegi, aceasta este o investiție ale cărei rezultate nu se vor reflecta doar în plan sportiv, ci în toate celelalte beneficii adiacente – o stare de sănătate mai bună, creșterea interesului copiilor pentru mișcare, încurajarea spiritului de competitivitate, a spiritului de echipă și de coeziune în societate.
Este o decizie simplă, punctuală, ale cărei efecte nu le vom vedea, probabil, la prima olimpiadă sau la primele campionate mondiale, dar e o decizie care va naște campioni olimpici și mondiali și, mai presus de toate, generații de copii cu dragoste de sport și de România, transformată într-o țară care îi încurajează, nu le închide ușa și le năruie visurile.
Vă mulțumesc.
Daniel Olteanu, deputat ALDE de Vaslui.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.