Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Tinel Gheorghe
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă prezint raportul asupra Propunerii legislative privind producerea și comercializarea făinii, pâinii și produselor de panificație.
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind producerea și comercializarea făinii, pâinii și produselor de panificație.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare producerea și comercializarea făinii, pâinii și produselor de panificație, stabilind condițiile de fabricare și caracteristicile calitative pe care trebuie să le îndeplinească făina și produsele de panificație destinate consumului uman din punct de vedere nutrițional.
Propunerea legislativă privind producerea și comercializarea făinii, pâinii și produselor de panificație face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată.
Propunerea legislativă a fost respinsă, în unanimitate, în ședința din 29 iunie 2011, din următorul considerent. Propunerea legislativă nu se încadrează în prevederile actuale ale legislației din Uniunea Europeană și din România în ceea ce privește producerea și comercializarea produselor alimentare.
Propunerea legislativă a fost respinsă și de Senat, în ședința din 4 mai 2011.
Propunerea legislativă, potrivit art. 75 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, și art. 92 alin. (9) punctul 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulteriore, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.