Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2013
Declarații politice · Trimis la votul final
Lucian Militaru
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă readuc în atenție o problemă a cărei soluție nu poate veni decât prin eforturile concertate ale țărilor și ale organizațiilor internaționale: conflictul din Nagorno-Karabah.
Început în anii 1987–1988, ca urmare a unor pretenții teritoriale nefondate din partea Armeniei către Azerbaidjan, conflictul armeano-azerbaidjan a dus la ocuparea a 20% din teritoriile Republicii Azerbaidjan. În consecință, și-au pierdut viața aproximativ 30 de mii de azerbaidjeni, 50 de mii au fost răniți și aproape un milion de azerbaidjeni au fost nevoiți să preia statutul de refugiați și imigranți. La momentul actual, regiunea Nagorno-Karabah și cele 7 unități teritoriale adiacente se află sub ocupația forțelor armate ale Republicii Armenia. Printre acțiunile de o deosebită cruzime întreprinse de partea armeană sunt omorurile în masă în numele naționalismului și al diferențelor etnice comise în orașul Hodjali în noaptea din 25 spre 26 februarie 1992. Ca urmare a masacrului de la Hodjali, cu deosebită cruzime au fost omorâți 613 cetățeni, din care 106 femei, 63 de copii și 70 de bătrâni.
## Stimați colegi,
Având în vedere cele expuse, cred că se impune ca statele din comunitatea internațională să susțină integritatea teritorială, inviolabilitatea hotarelor statului și suveranitatea Republicii Azerbaidjan, recunoscute la nivel internațional.
Nu în cele din urmă, statele democratice care fac parte din Organizația Națiunilor Unite ar trebui să solicite părții armene executarea tuturor deciziilor acceptate de organizațiile internaționale privind conflictul armeanoazerbaidjan, și anume Rezoluțiile 822, 853, 874, 884 ale Consiliului de Securitate ONU privind eliberarea imediată,
completă și necondiționată a teritoriilor ocupate ale Republicii Azerbaidjan, ca un prim pas în instaurarea păcii în regiune. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.