Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2018
other · respins
Elena Lavinia Craioveanu
Intonarea Imnului național al României. Deschiderea sesiunii ordinare a Senatului
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă supun următoarea propunere spre aprobare, respectiv retrimiterea la comisie a acestei propuneri legislative, cu termen de o săptămână, întrucât consider că este bine ca membrii comisiei să se aplece asupra acestei inițiative mai cu atenție, fiind nevoie de o descongestionare a activității instanțelor și ca funcționarii din inspectoratele de stat în construcții să nu mai fie nevoiți să depună plângeri penale. Mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.