Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2018
other · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vom lua măsuri împotriva secretarilor de ședință.
Voiam să explic și eu votul Grupului PSD, care a susținut această propunere legislativă, chiar dacă nu are ca inițiatori parlamentari PSD. Nu știu dacă sunt deputați. Dar chestiunea este una nefirească și, așa cum s-a spus, datele pe care le deținem arată că ar fi circa 100.000 de persoane în România care nu au atribuit cod numeric personal, situație profund nefirească.
Eu aș dori ca această propunere legislativă, chiar intrată în vigoare, la un moment dat, să rămână fără obiect și să nu mai avem în România cetățeni români beneficiari de servicii de sănătate, de asistență medicală, decontabile prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate care să nu aibă atribuit cod numeric personal.
Așa cum a spus unul dintre antevorbitori, este vorba în principal de copii, copii nedeclarați, neînregistrați, dar care au nevoie de servicii medicale. Spitalele, unitățile spitalicești asigură serviciile medicale prompt, cu toată dăruirea, dar întâmpină această problemă anormală a decontării serviciilor pentru persoane care nu apar în sistem.
Faptul că nu apar în sistem este vina autorității administrative și în niciun caz a persoanelor în cauză, mai ales în cazul minorilor.
De aceea, noi am susținut, cu unanimitatea celor prezenți, această propunere legislativă în forma în care a fost amendată la Comisia pentru sănătate publică. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.