Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Vegh Alexandru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vreau să vă spun că suntem de acord cu propunerea domnului președinte Vâlcov și vreau să vă spun că, fiind și membru în Comisia specială Roșia Montană, am fost cred că singurul sau primul care am ridicat această problemă. Și, având în vedere faptul că acest proiect de lege care a fost trimis de Guvern, în proporție de 40%, se referă la modificarea Legii minelor, suntem de acord și propun și eu reanalizarea nu în comisia specială, ci Comisia economică să reanalizeze și să preia din legea specială, să preia în legea generală toate modificările care se propun.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.